Un măr, o pară, şi-o portocală

  Revenind la eternele probleme nerezolvabile, putem spune că nu suntem chiar aşa de diferiţi...

    Dacă îţi vei face timp să pui, pe o masă, fiecare dintre cele trei fructe menţionate în titlu, vei realiza exact asta. Mărul are aceeaşi geometrie (ambele sunt sferice) cu portocala, diferă doar prin consistenţă, pe când para poate trăi în acelaşi mediu cu mărul, dar diferă prin geometrie (para e mai bombată la ecuador şi mai alungită la poli). Dar un factor cheie le leagă pe toate trei: indiferent de ce culori ar avea (că no să vezi niciodată portocale roşii-alea sunt grapefruituri-, sau galbene-alea sunt lămâi, aşa cum no să vezi niciodată pere portocalii (poate un pic de nuanţă, dar niciodată no să ajungi să confunzi o pară, cu o portocală), atât mărul, pară, cât şi portocala trăiesc într-o armonie perfectă... în copaci.

    Aici societatea nu vrea să realizeze că toate diferenţele exterioare şi/sau interioare din noi vor conduce mereu la aceeaşi concluzie: trăim cu toţii pe o singură planetă (deocamdată) şi o singură lume (vorbesc aici de normalitate, fiecare dintre noi are propria micro-lume în care îi place să-şi petreacă clipele departe de mediocritatea activităţilor zilnice. Aşa că data viitoare când ascultaţi de sfatul raţiunii (un măr pe zi vă ţine doctorul la distanţă), gândiţi-vă un pic la cât de puţin contăm fiecare în parte la imaginea clară a maşinăriei sociale (va funcţiona la fel de bine per total cu sau fără noi, dar asta nu înseamnă că nu ne vom mai face simţită prezenţa, pentru a ne face înţeleşi).

   Sunt cei ce vor, cei ce pot, şi cei care încearcă... un măr, o pară, şi-o portocală.

The fuck is wrong with you people ?

Habar n-am ce rost are să scriu postul acesta, că o prea mare diferenţă oricum nu voi face, dar cum nimeni nu mă poate condamna pentru că am încercat voi scrie în continuare oricum...

Deci... cărei problema?

Problema stă în caracter, în educaţie, în probleme, dar mai presus de toate problema se poate regăsi în libertate, şi nu vorbesc de libertatea de a vorbi, sau de a primi o garanţie când cumperi ceva ce tre băgat în priză, nicidecum, vorbesc despre libertatea prematură (că numai aşa îi pot zice) acordată copiilor din prezent pentru a face tot ceea ar putea face, singuri sau în grup.

Totuşi aş dori ca lumea să se întrebe ce rost are să te chinui în a face o schimbare după cum o vezi tu bine (vorbesc desigur de schimbarea unei persoane, nu schimbarea vremii), cât timp oricum respectivul/respectiva nu vede nimic altceva decât propria realitate... toate dezacordurile pornesc de la acorduri, şi la fel cum dovada absenţei reprezintă absenţa oricărei dovezi, la fel şi ceea ce vreau eu să zic are legătură cu subconştientul, locul unde se formează universul unic al fiecăruia, unde totul este "frumos, colorat, sclipitor", la singular vorbind, că două realităţi foarte rar sunt copii fidele (poate se aseamănă în vreun fel dar identice nu vor fi niciodată).

Multă lume consideră că dezvoltarea e sinonim cu evoluţia, se petrece şi dacă vrem şi dacă nu, indirect şi fără prea mult ajutor din partea individului care se află în respectiva stare de dezvoltare. Vârsta nu poate fi considerată un factor de influenţă sub nicio formă, pentru că s-a observat nu odată în trecut că devianţele comportamentale pot exista la toate categoriile de vârstă.

După toate acestea spuse... ce s-ar putea face?

Eu zic sincer că cea mai bună soluţie e şi cea mai simplă: cât timp un factor (în cazul acesta dezvoltarea) este influenţat de surplusul altui factor (la fel în acest caz vorbim de libertate rezultată prin timp), acel prim factor va suferi mereu şi întotdeauna modificări, nu de fiecare dată înspre mai bine... cum e şi cazul altfel n-aş fi scris azi nimic. Atunci pentru a menţine un echilibru cea mai bună soluţie ar fi ca al doilea factor să fie îngrădit până în extremă în care nu se simte într-adevăr că s-ar întâmpla ceva (îngrădirea).

Bine, dar cineva ar spune: "suntem oameni cu toţi, şi asta reprezintă problema", nu poţi schimba milioane de ani de evoluţie doar pentru că ai vrea, sunt de acord cu asta, dar atunci să nu distrugem tot procesul evolutiv în nici 1% din timpul în care s-a produs tot procesul. E vorba că prin evoluţie tindem spre perfecţiune, sau cel puţin spre adaptabilitate, dar ce văd eu ca dovadă a ultimilor ani, nu e altceva decât o involuţie, o distrugere a tot ce înseamnă etic şi moral pentru o societate care se vrea unită.

A-ţi bate joc de tine e mai grav decât a-ţi bate joc de alţi.